frunză verde , consoartă de lalea
picuri rouă pură în palmele căuș
nu-mi lăsa tristețea să fie o belea
vreau să fiu un cântec pe la zilei arcuș.

vreau să fiu un vers în refrenul vieții
să fiu o bucurie o mângâiere rară
pentru traitorii din negura ceții
care așteaptă soarele în ei să răsară.

inima duioasă mult mai pătimești
iubind lumea asta vitregă, nebună
tot ce vrei în viață este să iubești
să crești mirajul ei până sus la lună.

când vine dimineața și zori îmi bat în pleoape
ce dulce e trezirea cu dragostea aproape.