am ajuns probabil la capăt de lume!

de aceea poate literele
de aceea poate somnul... vis de fluture amorțit
cu puțin înainte de a intra în afectivitate

pulsul rarefiază scurgerea prin timp ca printr-o gaură neagră
omul îmbracă pustietatea locului cu pustietatea-de-sine
tabloul zilei: 2 șopârle extenuate și corb
cu semnul mirării imprimat pe față

o fata morgana ne ia în posesie viețile
mâinile se alipesc altora...
cu noi în afara noastră ridicăm pueril....
dintr-un imbold... dintr-o neacceptare
„magazin sătesc cu de toate”:
eugenii-cico-caramele-ciocolată-cu-ursuleți-biscuiți-în-folie-galbenă
mirosul acela subteran aproape salvator dându-ne iluzia
că suntem într-o vecinătate

o hiroshimă își revendică exponatele:

anii-întuneric din interior până la suprafață
această eviscerare insidioasă a sufletului
aria decretată virană la care nu mai avem dreptul
pe motiv de neîncadrare în marja de eroare

cu noi în afara noastră ridicăm pueril
copaci imaginari ascunzând în rădăcini pictate
fieful pescărușului peste cactuși

un autobuz așteaptă parcă să se umple cu noi!

electrocutați în zumzetul a milioane de lăcuste
cădem din copilărie în rugii cu-pietre-și-sânge ai liniei ferate:
destinul ne curbează gleznele până la fărâmițare


datori vânduți deșertului înțelegem...
mult mai gravă decât moartea...
neiubirea... de care nimeni nu scapă


ne întoarcem


fiecare


pe alt drum