Irinei Petraş
Şi lui Petru Poantă


Până şi faţa de pernă
Era de aceeaşi culoare:
Roşie.
Un năruitor coşmar
Îmi chinuia sufletul
Şi eu nu ştiam,
Nu ştiam dincotro vine.
Până şi giulgiul sicriului
Era de aceeaşi culoare.
Duhuri rele munceau mortul
Şi el nu ştia,
Nu ştia dincotro vin.
Roşie era broboada măicuţei, Doamne,
Sângeroasă culoare!
* * *
Lui Răzvan Theodorescu
Vin alţi musafiri.
Nu altă ploaie. Nu alte
Cântece. Nu altă
Icoană, care să înţeleagă
Rugăciunile noastre.
Număr câţi brazi au rămas.
Au rămas atâţi
Câţi au fost retezaţi.
Şi năvăleşte frigul
Pe unde fuseseră verzi.
Dar a rămas pâinea.
Ies din cuptorul fierbinte
Rumenitele pâini. Stăm
Gură în gură cu ele.
Spunem: „Vom face o ţară
Frumoasă ca pâinea!”
„Veţi cădea!” ni se spune.
De unde să cazi?!
Cine doarme pe pământ
N-are frică să cază
Când se întoarce –
Aşa se spune.