îi rămăseseră doar gratiile lângă pat
și o scară către acoperișul smuls de vânt
pe salteaua scufundată într-o lumină difuză
femeia–lebedă murmură un cântec de leagăn
din când în când
în spatele ei blestemat aripile retezate
se zbat a durere
iar lacrimile i se preling spre colțul gurii
cântecul să i-l înece