Un aer cald plutește peste zare,
Deschid fereastra și simt ca o chemare,
Ecou de anotimp ce pleacă în uitare,
Ecou de anotimp despris parcă din soare.

Nu am nici teamă, nu am nici vină
Și mi se pare toamna ,o doamnă în crinolină,
Se crede minunată, frumoasă chiar aș zice,
Cu brațe de lumină și cu furtuni complice.

Admir această doamnă cu mers domol de zănă,
Cu coloritul vesel,stăpăn peste natură,
Se poartă cu petale de crizanteme in păr,
Și cred ca doamna aceasta,ascunde un mister.

De unde atăta patos, de unde vii culori?
De unde roade copte și sunet de viori?
De unde veselia copiilor școlari?
De unde vii tu toamnă ,de îmi umpli sufletul de har?


De unde bate văntul ,rostogolind furie,
Tribut de frunze veștezi,ca intr-o agonie
Rămăne în urmă totul, natura minunată,
Ascult cum bate văntul ,cum văjăie prin noapte.