agonia english v3 |
Agonia.Net | Policy | Mission | Contact | Participate | ||||
Article Communities Contest Essay Multimedia Personals Poetry Press Prose _QUOTE Screenplay Special | ||||||
|
||||||
agonia Recommended Reading
■ You are
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2019-09-04 | [This text should be read in romana] |
vin de la spital
mama a fost operată dimineață îmi tremură picioarele îmi vine să vărs în fața ochilor doar tărgi și seringi aparate complicate și oameni incompleți mama e mai ușoară cu câteva pietre când m-a văzut în ușă mi s-a părut că mă năștea din nou pe chipul ei durerea și toată lumina vieții se chinuia să râdă un domn – și el incomplet – i-a spus că e frumoasă cum să nu fie frumoasă mama mea? înainte să plec am strâns-o de-un deget vei fi bine, căprioaro, i-am zis, ai să vezi! Zâna a râs puțin pe coridor mi se părea că plutesc și-mi spuneam în gând Doamne, cât îți mulțumesc pentru zâmbetul ei! în fața următorului salon de reanimare am dat cu ochii de tanti Todosica vindea demult cele mai bune prăjituri la cofetăria din colț plângea și-și zgâria obrazul drept soțul ei nu rezistase un preot se bâlbâia rudele scrâșneau din dinți de ce nu l-ai împărtășit? cum e sufletul, părinte? sufletul lui? dar al tău? restul cuvintelor nu le-am mai auzit nu mai pluteam se lipise parcă tot plumbul pământului de picioarele mele m-am chinuit să urc de la 3 la 8 la pediatrie mă aștepta o tânără n-o cunosc știu doar că se numește Claudia și că e prietena din facultate a prietenei surorii mele fetița ei de abia o lună e bolnavă nu are cine veni la ele a ieșit pe hol i-am dat sacoșa cu mâncare și fructe printre uși, peste mâna asistentei, Claudia mi-a dat o iconiță cu Maica Domnului de la Mănăstirea Cămârzani mi-au dat lacrimile sufletul omului este atât de imprevizibil o străină m-a făcut să plutesc din nou nici nu știu când am ajuns în fața spitalului știu doar că m-a sunat fiica să mă întrebe când ajung acasă și că am ridicat ochii spre cer vorbind cu Dumnezeu nu-i așa că mama vine acasă?... (4 septembrie 2019)
|
||||||||
Home of Literature, Poetry and Culture. Write and enjoy articles, essays, prose, classic poetry and contests. | |||||||||
Reproduction of any materials without our permission is strictly prohibited.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Privacy and publication policy