e noapte iarăși
stelele mă invită la ședința plenară
unde universul încearcă să mă convingă că tot ce fac e de prisos

viața e o schiță mâzgălită de timp
iar cu cât te zbați mai mult cu atât schița e mai greu de deslușit
e mai firesc sa lași lucrurile să curgă

eu nu sunt cea care creează capodopere
felul meu de a gândi nu-și mai face loc nicăieri

o disperare fierbinte îmi năvălește ființa
pe foi veline aș vrea să-mi rescriu destinul
apoi să-l citesc cu voce tare, să-l memorez
să nu omit aceleași greșeli

ședința e lungă...
mă trezesc cu soarele bătând la geam
oare e timpul să trăiesc altfel?