Ai văzut cum toate acestea
s-au năruit într-o
mică neputință. Statul
între barele zărilor
fără de vină, fără
de scop, sublimul,
speranța. A te ridica
spre înaltul cerului,
fără a avea alt drum,
fără a ști ce te așteaptă,
fără a mai locui
în imaginea terestră. O altă
planetă, un alt mod
de a pluti în vis, la
urma urmei este doar un vis,
deci nu e treaz, deci
nu e somn...

Ai văzut cum cuvântările și
obrajii îmbujorați
sunt doar poze. Orice
drum făcut în galop,
cal de povară, ce ai fost,
ți s-a oprit în
grajdul imperial...

Ai văzut lumina umbrei cu
ochii minții...

Apoi nu a mai contat un martor

Apoi nu a mai fost niciun rost

Ai văzut chipurile, oglinzile,
mulțimile. Nimic nu a
mai însemnat luptă
atunci când au
început să-ți zică
speranța&oftatul...