1.

Un colind volant,
un protest...
soarele mușcă
din lună.

Ruguri aprinse
în ghetou, zarvă
în curți. Bubuie
petarde în scară...

Suflete, temătoare
de post, încălzite
cu slujbe de taină.
Lupta cu păcatele omenești
schimbă firea de humă...

Pe trotuarele,
inundate cu chin,
sărăcie-n pungi goale.
Țipă Ginsberg
din infernul sublim,
din bodegi îmbujorate,
fioruri...

Pretutindeni
sunt expuse-amintiri,
se topesc orele în număr...

Firav, nopțile, mirobolante,
de advent, îndulcesc
familiile cu bomboane,
și glume...
Se adună în cor creștinesc
să-I vestească venirea pe lume

Ferecat e morocănosul lumesc,
prea-zgârcitul de veghe,
figura înclăită de humă...

2.

Vezi cum zace acel sac,
în portretele kitsch.
Visezi revenirea
în fașă. Din bara
de lucru, clipesc
noutăți
din niciunde-n niciunde.

3.

Cei frumoși se iubesc
cu umbrele diafane-n polei,
lunecă îmbătați prin iarnă.
ÃŽn vitrine licoarea-i atrage.

Gălăgioasele străzi,
prea firav, le pătrunde
colindul. Prea mecanic,
în fondul inert, repetat,
suspinul e cântul...

4.

Aritmia sărbătorilor,
azi, se îneacă
în avarul de taină.
Stă sub cheie
un suspin revoltat,
portdrapelul cu lacrimi
pășește pe gheață.

5.

Ce de umbre,
ne intră pe geam (?)
Cât de multe lumini
și bezele (?)
Zâmbete senine, largi,
rup din năpastă, blesteme...
Un cadou, iubire, și-un brad,
o unire aproape de stele.

Printre atâți magi,
păstori, iesle,
fân, un călător albit
de nepăsare, deschide
drumul către edenul promis,
lepădând durerea-n sertare.
Că-i drumul greu sau lin,
plimbarea către Stea,
îl rupe din tăcere, îl scoate
din neant. Se face o minune,
colindul îi vine-n dar.