Se întorc păsările călătoare prin gânduri,
se face lumină în pădurile mele de ulmi
și o femeie cu eșarfă verde trece prin ele,
de se miră izvoarele de unde atâta mlădiere
pe drumul abia deslușit care ocolește prundișul
și se târăște sub pașii femeii până la puntea peste râu,
dar nimeni n-o așteaptă doar un cal sub un fag
paște ierburi grase cu steaua căzută pe frunte.
Mă întreb dacă cuvântul adus din memorie
poate să-mi spună povestea ce o voi scrie,
ori întunericul va pleca definitiv odată cu calul
purtând femeia prin alte desișuri până în sat
și satul acela încă nu-l știu, dar îl iubesc.