ea nu știe că eu pentru ea sunt viu
cum stă așa nemângâiată
pare
un scaun gol

eu pentru ea sunt viu
o privesc noaptea cu un ochi de bufniță
și mă ascund în părul ei
scorburos
ea doarme și nu știe că pentru
frumusețea ei trăiesc
nici ea nu știe că m-a uitat
demult
chiar dacă mâinile ei de mătase
stau ștreang
în jurul somnului meu

ea nu știe că eu sunt un gând
ce abia mai respiră,
spânzurat
între ea și pământ