„femeia care nu mai poate scăpa
de înțelesul cuvintelor”
scria pe umărul ei
nu eu mi l-am făcut
mi-a spus
apoi și-a acoperit umărul la loc
l-aș fi putut citi oricum
în aerul din jur
sau în nopțile lungi
în care somnul ei îmi aburea ochelarii
și îmi amintea că sunt viu