pe-atunci
era curiozitate fragedă involuntară
escaladam ciclopul în căutarea celuilalt ochi
mă surprindeau gazdele cotrobăindu-le sertarele dulapurile
răsfirate şi prăfuite viețile
şi vechiturile din podul de acasă de unde cobora Meserie în noapte dacă făceam prostii
Meserie nu avea chip şi nici formă
definită şi în el credeam
şi cât de dulce frica de atunci
fantoma
albă ca zăpada întorcea oamenii din drum
în râsul nostru încăpea
lumea întreagă
în palme
nisipul şerpuia pe linia vieții
cândva îmi plăcuse şi şcoala
doar pentru că era şi ea în aceeaşi clasă dar
când dorințele prind gust amărui frica îşi schimbă nuanța
înghiți în sec încerci să te redefineşti
alergi alergi printre ani
prin oameni ÅŸi aÅŸtri
şi uiți fantomă să te mai opreşti şi nici nu ştiu când s-a revărsat ca o binecuvântare ceața peste mine
peste tot un ochi de negăsit