Cineva din mine m-a trezit și mi-a spus:
mergi și fă-i un altar, e o sfântă!
Fiecare cuvânt al ei e o piatră
(căzută din cer).
Și-apoi scrie pe ea: eu sunt domnul dumnezeul tău, să nu ai alți dumnezei

Dar ea, lipită de spatele meu, m-a liniștit și a continuat, încet, apăsat:
să nu ai alți dumnezei
afară de flori
și copii!
Astfel a rostit și inima mea
și ți-am făcut un altar.
Iată, am devenit ce eram - biserica ta;
de ce întârzii să intri?

Astfel am stat în fața altarelor, spate în spate,
visând acest vis,
ore în șir, ani și milenii,
aruncând din când în când câte-o pietricică în râu
(Noi suntem râul de pietre care urcă în cer).

Dacă nu ești tu Mesia,
atunci cine ești? am vorbit amândoi deodată.
Și tot atunci ne-am chemat, încet, apăsat, unul
în altul
pe limba de aur curgător, îngerească,
de care îți povestea,
înainte de somn, mama ta.