Când răsfoind se face miezul nopții
Când filele citite par troiene
Și ninge cu voroave și-alte semne
Mergând pe firul vieții și al sorții,

O stea aprinsă ca un ciob în zare
Oglinda și-o întoarce către mine
Mă-ntreb: sunt tânără, ori ce-i cu mine,
Astfel privind adâncul ca-ntr-o mare.

Răspunsuri la-ntrebări din necuprins
Cu sensul lor desprins dintr-o eclipsă
Rămân de fapt în noi aceeași lipsă,
Făclii de stea ce-n palmă ni s-au stins.

Departe și amețitoare-i luna
Cu mare tot tărâmu-i de lumină
Ce picură prin gene fum și smirnă
Cât Parcele torc soarta noastră-ntruna.

Și pier răspunsuri, pier și întrebări,
Căci vorbele-s ca morile de vânt
Și don Quijote are deci cuvânt
La fel ca noi, în țări din patru zări.

Și, solitari, ca stelele pierim,
Ne amăgim c-avem o contraparte
Un om ce ne răspunde de departe
Și înțelege ce adeverim.

Pretindem că am fi nemuritori,
Pretindem că am ști ce este viața
Și precum soarele ne-ntoarcem fața
Tot răsfoind aceleași file-n zori.