Singurătățile nu se adună
se multiplică metastazând
oglin-zile în care privim cum timpul
ne spulberă rând pe rând visele
ne mușcă din inimi cu gură de crivăț
și ne sculptează cu precizie crudă
o nefardată istorie personală pe obraji și în plete -
în timp ce noi ce tot mai solitari galopăm
spre ziua în care clepsidra trupului
se va sparge
lăsând în urmă teritorii albite de spaima iernii polare
câmp de dispute între viermi și ghiocei
luturi diforme și reci
prea puțin cugetând la momentul când
vom fi adăugați străvezii și tăcuți
amintirilor palide din chenare negre
cenușii uitării în leagăne de piatră