scînteiere de foc sacru
în noaptea cu plină lună
într-un strop de apă vie
taman când înflorea macu’
asta a uitat să-mi spună
ursitoarea mea nebună

genezei îi ziceau ana
nu ÅŸtiu unde fu agapa
iar lumină un apollo
venit să vindece rana
chiar în inima-i ca ceapa
mai târziu i s-a rupt apa

într-o lume maternală
unde mut era cuvântul
pot spune că-s fiul ploii
prin platoşa mea carnală
când se înteţeşte vântul
stropii ei scaldă pământul

anual de bobotează
doamne minunată caznă
poate să îmi sfinţesc trupul
vin la tine ca-ntr-o oază
firicelul meu de izmă
să prefac vinu-n agheazmă


uite cum mă trece timpul
beau cu o urmă de regret
pân’ la fund viaţa-mi de viţă
ştiu c-o să mă doară capul
râd... eu cu plânsul în duet
lacrimă botez pe suflet