auzim și vedem multe lucruri, fiindcă suntem oameni,
poate mai multe lucruri decât există sau decât sunt,
dacă știm să facem diferența dintre concepte,
ochii noștri văd cerul - doamne, cum o fi acela?
văd aerul, văd orizontul,
văd despărțirea dintre noi și iubirile noastre,
auzim că unii au plecat din viața noastră,
auzim de bine sau de rău,
vedem știri la milisecundă, vedem că trece timpul,
că omul de lângă noi e trist sau fericit,
sau că omul din noi e trist sau fericit

tu, Doamne, de câte ori ne-ai văzut și auzit pe noi
cu ochii goi și urechile asmuțite de liniște,
singuri și pribegi,
boțuri de humă cu suflete scheletice,
agățați de iluzii optice și emoții care ne retrogradează
la răsărit de eden?

fiindcă suntem oameni,
vedem cum cresc copacii drept și cum zvâcnește iarba
de fiecare dată când se naște soarele,
căutăm la microscop fosforescente lumi,
ce mai apoi se dovedesc a fi doar stele muribunde,
țâșnind ca niște artificii colorate dincolo de noi,
departe