ÃŽnchis.
Mă strigă pe nume
şi nu-i răspund
mă caută şi nu mă găseşte.
Se-nalţă deasupra
umbroasă
ca o caracatiţă multicoloră
doar privind.

Frica.
Paralizia aceea cu care
te abandonezi în ochii ei
cu doar o secundă înainte să te devoreze.
Lent, mut, cu răbdare
cu o teribilă foame reţinută.

Nu poţi face altceva decât să aştepţi
ştiind că imediat va pieri
că pleacă
fără să se uite în urmă.
Fără să-i pese câtuşi de puţin.

Solzii ei alunecoşi de reptilă
calzi în soare
reci în ziua de după.

ÃŽn urma ei
doar o linie
subţire
de teamă.