Înrtr-o noapte stăpânită de sfetnici
și mai departe de somn,
semnele venite din vise
îi lasă luminii calea liberă.

În memorie se coagulează idei
și ochii văd ce trebuie făcut,
mâinile prind aripi nemaivăzute.

Caii dimineții se adapă
din ape mai limpezi decât cleștarul
lângă porțile răsăritului,

ca o platină strălucind risipea raze
prin aerul care fluiera în oase de pasăre .

Nu mai lăsa loc
de trecut printre noi
și caii au plecați vinovați de iubire.