Uite aici, lângă fereastră,
aici e locul perfect.
Da, locul perfect pe care l-am descoperit după trei săptămâni de izolare.
Văd numai atât cât îmi permite ochiul de sticlă al locului perfect.
Un albastru dreptunghiular și o umbră...
Ați mai văzut vreodată o umbră albă?
Din punctul mic al orizontului,
ca vagoanele albe ies norii.
Ce știu ei?
Astă-noapte s-au rupt din carnea pământului,
din venele apelor și s-au ridicat pe fruntea lui Dumnezeu
să-i vorbească despre setea oamenilor...
Numai că el le-a zâmbit resemnat și i-a lipit de buzele vântului,
să zboare atât,
cât să-i văd eu.
De aici, din locul perfect am descoperit că stânca din dreapta geamului meu
nu e decât un bloc.
Din când în când vecinii scutură frânghiile de praf și le pun la soare ca după o escaladare pe munte,
iar unii atârnă scutece noi-
noi-nouțe!
În blocul din dreapta s-au născut atât de mulți copii, de când cu izolarea-
îi aud din colțul perfect cum plâng, râd și cum cască prin somn.
Parcă nu știu că buneii lor nu pot să vină pe ospețe să le mângâie palmele moi,
cu palmele lor uscate...
Buneii..
Un copil plictisit desenează în aer baloane și le lansează în vișinul înflorit.
Muguri. Muguri!?
De unde? Mai ieri din colțul ăsta perfect ramul era gol,
absolut gol!
Așa cum era goală inima mea, înainte de izolare.
Acum, că a înflorit ramul,
înseamnă că e un fel de sărbătoare?...
Să deschid o coca-cola sau chiar o șampanie, poate?
La ce bun, îmi spune glasul pe care uitasem să-l mai ascult...
La ce bun? Nu așa se sărbătorește.
Se instagramează sau în cel mai rău caz se filmează
și se distribuie la toți frienzii pe care nici nu ia-i văzut vreodată...
Nuu, nu asta e voce pe care trebuie să o ascult...
”Mesagerul” inimii trebuie să fie altul.
Inspiră aroma și las-o să zboare.
Sun-o pe mama, și povestește-i
despre vișinul în floare..
Mama...
Zice că face clătite cu vișine.
Baloanele cad, se sparg în primăvara vișinului,
iar unele din ele se strecoară printre blocuri,
până în buricul mic al orizontului,
unde în palmele câmpiei se clatină grâul,
cu țăranii teleportați din case în verdele lui.
Din colțul perfect, simt cum se clatină locomotiva cerului,
se oprește în geamul meu,
în gara,
în care trebuia să ajung demult...