Într- o lume plină de neguri și umbre
moartea se joacă de-a viața
și când totul se rupe din punctul nevralgic
cade în deșertăciune.

Soarta cred că și-a pierdut
sămânța în care se crede,
să mai răsară.

Singurătatea în care se ascunde teama
are trupul copt și pielea de lămâie,
fără multă așteptare
primăvara din mine nu mai înmugurește.

și eu
sunt izolat în lacrima unui sfânt.