dacă poți
adu-mă cu picioarele pe pământ
fiindcă stau îngropat
jumătate în aer,
jumătate în mine
sau lasă-mă să dorm mult sub podelele casei
până îmi amintesc uitarea,
până simt reconfigurarea universului
în fibra intensă a lemnului
ori măcar fâlfâitul clipelor
din vârful cuvintelor

lasă-mă să mă adun într-o ceață
suavă de pădure
ca să-mi pot aminti
sprijinit cu tâmpla de o piatră fadă,
cine a fost muntele și cine prăpastia
atunci când încă mai zburam
în aceeași pasăre
și cine a pus semnul egal
între apropiere și depărtare
tocmai când înfloreau niște muguri de cer?