dacă liniștea rătăcește adesea
în valea apelor tulburi,
să n-o lași afară,
pentru că și străinii trăiesc durerile noastre,
și noi trăim înstrăinările lor.
în care inimă nu stă bine ascunsă
amintirea nevindecată a paradisului –
locul străinului în această țară a apelor tulburi
de-aici, de-acum și atât de îndepărtată?
de-aceea cuvinte alteori banale („să mai plâng?”)
pot pătrunde ca săbii de foc
până la despărțitura sufletului de trup.