când eram copil îmi doream
să fiu nadia comăneci
îmi plăcea sportul
mai ales gimnastica
și chiar aveam talent
făcuserăm câteva prietene
o bârnă dintr-un trunchi
de copac exersam împreună
și ne dădeam note una alteia
luam zece mereu
la sol făceam lumânarea
aproape perfect
e mai greu decât pare
și roata la fel
învățasem singură
flick-flackul cu un picior
în față și chiar în spate
poate fi periculos
dacă doamne-ferește
greșești dar atunci
nu știam răul nu exista
primejdia abia începea
să fie intuită mai degrabă
ca un stimulent subtil
decât ca o piedică
astăzi visez
să fiu edith piaf
să nu regret nimic
să pornesc de la zero
ați remarcat ce frumos sună
je repars à zéro
să întorc contorul
în punctul acela în care
mă antrenam pe iarbă
să fiu nadia comăneci
și nici măcar nu auzisem
cuvântul regret