să bem georgiana

să bem străbătând

bulevardele goale

care seamănă cu niște croissante

pe care cineva a uitat să le umple,

în timp ce pescărușii se pregătesc

să se înfigă în dimineață

ca niște dălți

iar primele semne de rouă

alunecă pe fruntea lucrurilor

transpirate de emoție.

te aștept

în fața gării centrale

cu două sticle de desperados la jumătate de litru

numărând oamenii, rezemând zidurile

stând uneori de vorbă cu taximetriștii,

mă benoclez la vitrine și gagicile

pe tocuri care curg în grupuri

spre direcția Lanxess Arena

și zâmbesc

de parcă ai fi deja aici arătându-mi ceva amuzant,

cu o cască scoasă din ureche

ca și cum vreau în paralel

cu muzica să aud ce spui

îți desfac sticla, beau în locul tău

și tac foarte mult

ca nu cumva să-ți întrerup absența.

dau încet din cap

mișcându-mi umerii pe

Roudeep - Waiting for you

și caut împăcarea

pe care orice sentimental

ratat pentru că a refuzat suferința

o caută

traversând podul Hohenzollern,

inert

la miile de lacăte colorate

prinse de garduri,

eliberându-mă de tine

o dată cu vasele de croazieră

purtate de Rin

și reîntâlnindu-te

în fiecare evantai deschis

al vântului care-mi șuieră

pe la urechi

făcându-mă să privesc înapoi.

trec prin dreptul statuii călare a lui Whilhelm I

ținându-mă după un grup

de sud-americance matole

și-mi spun

că dragostea e doar o formă de însingurare optimistă

în timp ce una din fetele din față

zice ceva de "los cojones del caballo"

iar toate se opresc în dreptul statuii

și încep să facă poze râzând.

și mă opresc și eu cu ele

spunându-mi din nou

că dragostea e doar o formă de însingurare optimistă

rămânând acolo

privindu-le cum se îndepărtează.

sprijin în coate balustrada

privesc ouăle calului lui Wilhelm I

și îmi scot telefonul

încercând să le imit

sperând că o dată cu zoomul pe ouăle alea

râsul îi va trage un cot în gură

stării deplorabile în care mă aflu.

dar dau peste wallpaperul cu figura ta

și bag mobilul la loc

și ouăle calului lui Wihelm I

devin din ce în ce mai mici

iar tu din ce în ce mai mare

și întregul tablou e de un infantilism absurd

iar tu ești mai reală ca niciodată

și nu pare să mai existe scăpare.

până când

grupul de sud-americance matole reapare în capătul podului

trăgând de data asta o navetă de bere pe roți

și mă gândesc că poate totuși

există o salvare.

până la urmă nu ar fi prima dată

când m-ar chema Raul

iar pe bunică-mea Guadalupe,

care a murit când aveam 10 ani -

nu înainte să mă învețe spaniolă.

povestea asta

funcționează întotdeauna la sud-americance.

dar sunt cam sătul de povești

așa cum și tu probabil ești sătulă de mine

la fel cum și mie mi s-a luat de mine însumi.

se pare însă că nu vom scăpa prea curând

unii de ceilalți

și că dimineața se apropie.

dar nu la fel de repede

ca sud-americancele matole

care-mi fac deja cu mâna,

printre care te zăresc.

chiar mi se pare că te zăresc georgiana

cu mersul tău legănat

în camașa aia cu pătrățele mov-vișinii

scoasă din blugi, descheiată la ultimii 3 nasturi

îmcălțată în botinele tale negre lăcuite.

pe ceafa ta umedă cu părul strâns

văd cum strălucesc discret luminile stâlpilor înalți

și pielea ta miroase a șpan proaspăt

de parcă prin vene-ți curg

fierăstraie-n loc de sânge

iar cerceii tăi aurii

saturnieni de largi

sclipesc în lumina lunii

care stă să apună

și-mi zâmbești

iar eu las jos ambele sticle de bere goale

îmi scot căștile din urechi

îndreptându-mă spre fete

și-ți zâmbesc înapoi

și merg din ce în ce mai grăbit

spre ele

pentru că mi se pare că te zăresc georgiana.

doar mi se pare

în pizda mă-tii.