când noaptea stă să înflorească

puțin înaintea primăverii

și rar cineva trece

peste Paris se cuibărește o culoare de plâns ce șterge clădirile
și abandonează Sena poverii de reflexii

din ungherul unui pod contemplu liniștea nesfârșită a unei delicate copile

trăiesc în boala ei

și ca duși-aiurea rămânem



Traducere Nicoleta Dabija