în orașul acesta fiecare
ascunde câte ceva
eu nu mă ascund, aduc chitara la care va cânta
nebunul acoperit cu frunze de arțar
ca și cum și-ar striga numele
la fiecare intersecție
iar secundele nu ajung
să-și audă ecoul,
copacii
vor arunca spre el frunzele
să-l îngroape ca pe un fetus
aruncat în dimineața
în care hingherii au descărcat în catacombe cadavre de câini,
rănile lor ca un cosmar încă muscă din tihna nopților.