Și toate în fuga noastră
munții, pădurile, străzile
anotimpurile, sentimentele
le inventam chiar atunci, la minut
ca pictorii hrăpăreți de litoral
până când ajungeam să credem
că nu mai e nimic de inventat
dar se apropia mereu un alt tren
care aducea cu sine alte ciudățenii:
un dram de spațiu curb, un râs amar
un picior de lemn al vreunui strămoș uitat
o femeie frumoasă și iubitoare, un Dumnezeu
și în fericire ne întrebam anticipat
ce vom mai inventa
în cealaltă jumătate de viață
pe care mulți o numesc moarte


1977