Am obosit să lenevesc,
pe cearșafuri întinate de frustrare,
s-au săturat clipele de întristare
și am obosit trecutul să-l cerșesc...

Pe noptiera prăfuită de necaz,
se odihneste o carte obosită,
cu a iei copertă zaharisită,
iar paginile ei de cerneală sunt pătate de extaz...

Vântul fluieră nerabdător prin geamul crăpat,
batjocorind clipele de întristare,
a căror șoapte strigă după acceptare
lumina se risipește, iar praful rebel este, parcă, posedat...

Scaunul plictisit priveste in zare,
cum ninsoarea timpului-l pansează,
lemnul bătrân tăcut răposează,
dar ale sale riduri de vreme-i dau valoare...

Perdeaua fără coloană vertebrală,
stă indiferentă în voia curentului
și nu-i pasă de soptitul ironic a covorului
de-i repetă iar si iar la picioare aceeasi zicală...

Icoana imploră alintare,
dar culorile ei emană slabiciune,
iar ale ei strigăte au gust de amărăciune
totuși... Rama si sticla ei sunt cam rudimentare...

Am obosit să lenevesc,
pe cearșafuri întinate de frustrare,
s-au săturat clipele de întristare
și am obosit trecutul să-l cerșesc...