Nu știu să se fi plâns atât făr' de lacrimi,
făr' de rost,
sau făr' de vină,
cum s-a plâns în zilele astea toride
între ochiurile hamacului dintre palmieri?
Săracă bucată de pânză, udată
de turiști bronzați pe îndelete,
acolo, departe de lumea gri din berlin,
paris, londra...
Închiși în bucuria luxuriantă
din insule.
Nu vor fi auzite, niciodată, gemetele
frunzelor de palmier
care vedeau cum păsările
au îmbătrânit într-o primăvară.