De ce vorbesc eu doar prin poezie?
Că limba asta-i cunoscută mie.
E suflu ce m-aduce iar la viață,
Copil și-adult uniți de-un fir de ață.

E cântul care-mi mângâie auzul
Când văd în juru-mi năpădind apusul.
E răsăritul care mă răsfață
Și sufletul mi-l șterge de-a sa gheață.

E graiul ce mă leagă cu pământul,
Și plânsul ce-mi va alina mormântul.
Sunt eu în mii de forme infinite,
Născută, iar și iar, doar din cuvinte.