sunt fântânarul nebun al orașului acesta
sap adânc în trupurile oamenilor în trecere
grăbiți spre locurile de muncă sau aiurea
căutând apa vie din stele fără număr
lacrimi de rouă și râs de bună dimineața
arăt ca un coșar dar nu sunt decât un căutător de vise
înghesuit în pasajele de metrou sau în stațiile de autobuz
la orele când nimic nu mai circulă eu bântui pe străzi
voi dormiți liniștiți, stresați, bucuroși sau egali cu zero
eu sap fântâni în urma pașilor uitați
la fiecare răscruce, ascult vântul, gust sarea noroiului
vă fac fiecăruia dintre voi câte un coșciug pe măsură
cioplesc statui din fum de la grătarele din Obor
fântânarul nebun în miez de noapte vă bântuie nesomnul
bătând cu tâmpla în miezul pământului
până ce din înaltul cerului încep să cadă cruci de lemn
fiecare trăiește și moare în limba lui și numai a lui
neînțeles și neplătit pe lumea asta
sunt fântânarul nebun din acest oraș deșertic
sap adânc pentru însetații de viață și cuburi de gheață
dau peste morții de la cutremurul din '77 neputreziți
sângele lor viu curge în pânza freatică a nepoților
exact așa cum te lovește-o mașină din senin pe trecerea de pietoni