arborii se dezvelesc de vise și de amintiri
au rămas cu dorurile încrustate-n scoarță
ei nu știu de arogante și de uneltiri
și nu se iau cu furtuna la harță.

aș vrea să fiu copac cu mii de muguri
ca un castan să înfloresc la primăvară
să uit că-n lume sunt flăcări de ruguri
lumina să îmi fie singura povară.

cu sevele pământului să mă dezvolt
pe ramurile mele să se așeze stele
s-aud întotdeauna cântecul dezinvolt
la privighetori și mirabile mierle.

să mă hrănească pururi ploaia divină
aleanul cerului să-l simt și-n rădăcină.