Deși îmi doresc nespus de mult
Să iubesc din nou cu toată ființa,
Mă las răpusă de atâta suferință,
Rămânând prinsă în trecut.

Merg cu pași mărunți,
Pe covorul de frunze moarte,
Lăsând să îmi cadă pe obrajii uscați
Râuri de lacrimi sărate.

Deși sunt îmbrăcată în cicatrici,
întotdeauna am vrut să iubesc din nou,
Dar inima mea se închide
Departe de cei din jurul său,
Vrând să stea ascunsă de nemernici.

S-a săturat de durere
Și s-a închis în vârful unui turn de fildeș,
Îndoiala fiind mai mare
Cu cât e el mai chipeș.

Din cauza celor răi,
A încetat să mai iubească,
Fiindu-i teamă că acei lupi prefăcuți în oi,
O vor forța să sfârșească.

Așa că din cauza lumii,
Inima mea stă într-un turn,
Pe un pat de frunze moarte,
Se încălzește doar cu lumina lunii,
Privind temătoare în noapte.
M.A.L. 14.09.2019.