Trăim azi zile negre, cu mici speranțe rare
Și știm că, de murim, viața merge-nainte,
Că, vesel, fără noi, clar, soarele răsare,
Că urma noastră piere și ea printre morminte...

Asta o știm prea bine și totuși omenirea
Se-ntreabă ce urmează, ce va mai fi să fie,
De vreme ce speranța e-aceeași: Propășirea !
Dar oare spre ea mergem când toate-s anarhie?

Neliniștiți, cu teamă, privim în jur tumultul:
Zărim pumnale-ascunse sub steagul alb al păcii;
Prin temple de lumină se predică ocultul
Și răcnete sinistre scot slujitorii clăcii...

Sub pătimiri și cazne dă probe tari Dreptatea.
Cu cât e mai lovită, cu-atât mai sus se-nalță.
Mai mult se oțelește când vede falsitatea
Cu care cei puternici pe cei inculți înalță...

Există-ntre noi bravi oameni ce văd clar viitorul;
Ei, dacă știu necazuri ce-au zguduit pământul,
Și-au îndreptat spre veacuri ce vin colimatorul,
Dar ce-au văzut le stinse și pana și cuvântul:

Ploua cu broaște roșii cu pielea de venin -
Jos aprindeau Pământul, iar lumea se-nfioară.
Apoi deodată cerul le-a devenit senin !
Printr-un tunel de îngeri, o Stea spre ei coboară...


Glen Ellyn City, 10 Ian. 2021