Straie de sâmbătă

S-a sinucis moartea, aflasem mai ieri
băuse la masã cafea, cu un zeu
o biată bătrână ce nu ştia cã-i
trădată de giulgiul purtat
în iarna unei zile,creatã de el

e lună plină, cu semne pe ea
de anotimpuri ţesute ca straie de
nuntă
sărmana moarte, ar fi vrut, dar ea
decupa în ceşti, din zaţ de cafea
înnodata viaţa a unei fete bătrâne,
născută căruntă.

trezită în zori într-o zi fară lună
în lumea lutului, dar bun de fântână
vãzând pe nimeni în zaţ de cafea
privirea-şi aruncă, pe valea cea lină
şi ziua de sâmbătă,o luase la vale cu
ea.