A fi sau a nu fi – se cade oare
A-L ispiti astfel pe Dumnezeu?
„Nimic nu este” spune un ateu –
Sofism curat prin dubla lui negare.

Chiar Hamlet în lucida-i disperare
A scrijelit pe-a omenirii țeste
Un nesfârșit convoi de palimpseste
Ce toate pun aceeași întrebare.

Și-acei ce-au dovedit că-i doar poveste
Credința în suprema entitate
Ce ne-a creat perfectă au dreptate
Căci nu există, ci El singur Este.

Doar noi, cu existența dăruiți,
Pierduți în aparente sinonime,
Drept „ce” luăm Adevăru-n loc de „Cine”
Și lexicul ne lasă aiuriți.

Mistagogii, retorici clandestine –
„Dar suntem oameni practici, frățioare,
Dați-ne științe naturale, clare
Să ne maimuțărim cum se cuvine!”

Și iar Se zămislește, iarăși moare,
În fiecare zi mai optimist,
Un Dumnezeu sfâșietor de trist
Ca noi la chip, dar făr` de-asemănare.