Joi plec în Cosmos și aș vrea
Să fiu uitat cu nume și prenume,
Încep o viață nouă pe o stea
Cu cărți, cu pix, cu foi dar fără lume.

Plec joi și scap de ură, de minciuni, de fals, de șters,
De zgomot, de invidii și de boală,
Mă duc să-mi caut locul meu în Univers
Pe cea mai potrivită stea, cu totul goală.

Nu o să iau nimic de pe aici,
Nici poze, nici regrete, nici povești,
Nu o să iau nici rude, visuri, nici amici,
Nici amintiri sau alte chinuri omenești.

Probabil sunt sătul sau îmi e silă
De crize, de restricții și de stres
Sau pur și simplu a ajuns să-mi fie milă
De mine, fără noimă ori înțeles.

Mă duc și n-o să-mi fie dor
Mai de nimic, de nimeni și nicicând,
Am să citesc și am să scriu pân-am să mor
Fără să am despre omenire vreun gând.

Doar între timp, la răsărit și pe răcoare,
Îndrăgostit de ziua care vine,
O să cam am nevoie un pic de soare,
Și-atunci îmi va fi dor imens de tine.

De ochii tăi, de râsul tău mereu,
De arșița cu care mă strângeai la piept,
De razele-ți din suflet, perpetuu curcubeu,
De tot ce tu-mi dădeai îmi va fi dor, ce-i drept.

Ei bine, draga mea, o să te chem atunci,
De-ai vrea să vii să-mi umpli de iubire steaua,
Și sper la ea deloc târziu s-ajungi,
Mult înainte să-mi apară pe la tâmple neaua.


Și-atunci tu mă vei săruta iar eu
Te voi iubi și ți-o voi spune într-un vers,
Îndrăgostiți etern, frumoși mereu,
Nebuni de buni în bunul Univers.