Autumnală

Privește Toamna stând după perdele
Prin noaptea ce-nfășoară târgul mut,
Cum frunze care cad se-agață-n stele
Iar vineți armăsari nechează-n rut

Și cum prin valea luncilor de sângeri
Scrutând cu ochii zările din Sud,
Cocorii trec în zbor ca niște îngeri
Și doar plopi albi, de fum, îi mai aud.

Privește Toamna prin perdele ploaia
Când nori ca plumbul plâng și dau ocol,
Iar în vârtejuri, graurii cu droaia,
Coboară uzi, pe miriști, stol cu stol

Și poate că privirea-și poartă, parcă
Înspre arini ce ard și nu se sting,
În timp ce un poet nebun încearcă
Să prindă vremea-n ațe de paing!

Peisaj de toamnă cu cai

Prin ierburi sure caii nopții pasc
Strângând rugina toamnei pe zăbale
Și săbiile lunii, de Damasc,
Le cad pe coame-n zori să le țesale.

În lunca sură toamna-i de argint
Și cai bătrâni se pregătesc să moară,
Purtând în ochii lor lumini ce mint
Prin neguri risipite-n văi, spre seară.

Sub brume sure sunt un cal pribeag
Și, argintat, mă-ndrept tăcut spre iarnă;
Din trupul zării fire reci se trag
Ca peste umbra mieilor să cearnă.

Pe haturi sure caii-s mai puțini
Iar ochii lor încearcă să se mire
Și-ntr-un amurg vor luneca, străini,
Crestând răbojul vremii-n nerostire.

Crochiu de toamnă cu vise

Își vând poeții visele la târg
Stingându-li-se-n ochi tăceri ciudate,
Când prin livezi de mit dau mere-n pârg
Asupra lumii cumpănind păcate,

Iar când prin gări de brume mai rămân
Marfare-nsingurate de cuvinte,
Își scot poeții visele din sân
Spre-a se-ncălzi sub straiul lor fierbinte.

Stau pe tarabe vise la talcioc
Și nu întreabă nimenea cât costă,
Când mere prin livezi de mit se coc
Sfințind povestea veche și anostă

Și într-un vis, ca-n zvonul nerostit
ÃŽn lunecare peste neguri oarbe,
Stă vara prefăcută-n asfințit
Iar întomnarea-n trupul ei o soarbe.