Cântece de dor


I.
Foaie verde micșunea.
Fă-mă, Doamne, iarnă grea
Apele să le încheg,
Oltul să-l podesc întreg,
Badea roibul să-și gonească,
Gheață piatră să pocnească
Oltul tot și inima
De-o lovește dragostea.


II.
Foaie verde măr rotat,
Dorul a picat în sat
Pe aripi de rândunele,
Jos la casa dragei mele.
Draga dacă l-a văzut,
Dorul nu l-a cunoscut
Că era golaș la pene -
Și-l goni peste poiene.
Mândro, mândro, ce făcuși
Unde-i dorul meu acuși?

III.
Păpădie, păpădie,
Fulgul tău cine să-l ție!
Dorul mi l-a vânturat,
Mândra mea când te-a suflat.


IV.
Foaie verde de răchită
Bate murgul din copită
Că pe aripi de cocor
Mi-a trimis răvaș de dor
Primăvara și un sturz,
Să nu stau așa ursuz,
Primăvara și un cuc
Iar la mândră să mă duc.


V.
Floarea, floarea-soarelui,
Ce duci dorul mirelui
Când apune soarele
Și se șterg ogoarele?
Fruntea nu ți-o apleca,
Fruntea grea și inima,
Că, în zori, când stelele
Își închid ploapele,
Soarele iar s-o ivi,
Și pe placul inimii
ÃŽnaintea altuia
Raza lui te-o lumina.


VI.
Foaie verde și-o lalea,
Dorul meu e iarnă grea,
Dorul tău, o rândunea.

De ți-aduce dorul iară
Cer senin de primăvară
Doru-mi, bietul, moare-n țară.

De învie dorul meu
Din fulgi reci È™ viscol greu,
Dorul tău prin zări mereu...

VII.
Brândușă, brândușă,
Floare jucăușă,
Toamna pe poiene
Toarce-n pas alene
Și tu stai și stai
S-o alini pe plai
Și nu te gândești
Și nu socotești
Că frunziș de ceară
Nu e o comoară,
Că frunziș de pică
Nu e rândunică
Și că mâine vine
Iarnă peste tine,
Vine iarnă rea,
Albă mi te ia.


VIII.
Stele, stele și tot stele
Pasc albastrele vâlcele
Și le mână luna lină
Cu fuiorul de lumină.


IX.
Țipă cucuvea pe șură
Moartea intră-n bătătură.
Țipă cucuvea pe casă,
Moartea bate la fereastră
Cucuvea, nu mai țipa
Că adoarme mândra mea.
Cucuvea, te du departe
Că-i sunt genele brumate
Cu rouă din alte zori
Ce pălesc la cântători.


X.
9 țări și 9 mări,
9 zări fără cărări,
9 lanuri de grâu nou
Și un lan de păpușoi,
Am umblat, am răsfirat,
Umbra ei de am aflat
Am aflat-o la un rău
Limpede ca un pârâu
La un lan curat de grâu
Ce crescuse pân-la brâu,
La un drum uitat de care,
Plin de iarbă și răcoare,
La o margine de luncă
După umbra mea cea lungă.
Am aflat-o și-nflorea
Luminoasă ca o stea.
Am lăsat-o, să mai dea
Flori ferite dragostea.


XI.
Peste deal la țintirim,
De o vară ne iubim.
Numai morții și-o viorea
Ne ascultă dragostea.
Mândro, nu mă săruta,
Că de somn s-or sătura.
Mândro, ne-ndrăgim în șoapte
Că de dor nu mai au parte.


XII.
De gândesc la ochii tăi,
Dau să ardă-n vălvătăi
Nouă sate, nouă suri
Și pe munți nouă păduri.
De gândești și tu la mine
Nici nu prind să ardă bine
Trei surcele cât trei fire
Cu fum nalt și foc subțire