În soarele amiezii rotesc încet ereții.
Prin stânci adoarme Tagul cu ape de metal.
Prin munți pleșuvi arinii pasc praful și scaieții.
Din stânca vremii crește Toledo vertical.

Un gând de piatră-nfruntă viața pe vecie,
Tot verdele din lume aicea a pălit.
Credința din cenușe uluitor învie
ÃŽn suflet singuratic pe-un munte pustiit.

O, numai suflet și blocuri de tăcere.
Toledo, numai piatră, încremenit auz
Când inima-n cunună de spini pe Domnu-l cere
Pe crucea răstignirii de veci, în Santa Cruz.

În umbra mănăstirii El Greco îți dă harul:
Toledo reînvie în contele Orgaz.
Dar un monah și-a mistuit tot jarul
Din ochi. Și te privește cu moartea pe obraz.