Alerg prin mintea lumii,
Să găsesc un răspuns
La eternul ei flux și reflux,
Ce schimbă istorii.

Spre ochiul lumii-mi țin privirea ațintită,
Și într-un început ,
Văd marea liniștită,
Cu fluxul ei știut.

Pe apa azurie,
Văd cum se-nghesuie de zor,
Mulțimi de nave încărcate,
Cu tezaur, să ajungă și pentru viitor.

Dar după fluxul domol și armonic,
Apare refluxul brutal și entropic,
Ce-nghite în apele sale-nspumate,
Munți de trudă și idealuri visate.

Și apoi din nou flux,
Și-un alt reflux...?