în noaptea aceea avusesem o discuție cu robinson
este bine să-ți poți uita bunele maniere
niciunul dintre noi nu mai avea somn
doar sclipirea mării la focul veșnic viu
ne limpezea judecata
așezați confortabil între moarte sălbăticie & singurătate
între mai mult ca perfectul străin și imperfectul clipei
am decis să alegem imperfectul fără de o țintă vizibilă a clipei
făceam parte dintr-un poem vegetal
dintr-o pagină retranscrisă de ben
o știam pe dinafară
de dinainte de ne naște șoimi ai patriei
în mijlocul londrei
în anul ciumei de pe biroul violetei
robinson eram eu violeta era jeanne d’arc rezumând
cu justețe povestea comunistă a lumii lecturând filosofic
motanul arpagic alți motani & ana blandiana
dacă mai există în dicționarul vegetal
pe o scoarță de trunchi noduros
ideea de generație
silabă după silabă
orașele –martir
șaptezeci de cărți
căutând alene cele mai expresive epitete sextuple
dar nu despre asta ne- a vorbit îndelung heraclit
mie și lui robinson pe picior de plecare
în pâlpâitul imaterial al focului veșnic
viu și eu am trăit viu într-o patrie vegetală
de-a bușilea târât printre ierburile câmpului
despre felul în care poți locui vegetal
toate la rându-le
și tu și el și toți
reântorși
pretutindeni același război nicio victorie