agonia english v3 |
Agonia.Net | Policy | Mission | Contact | Participate | ||||
Article Communities Contest Essay Multimedia Personals Poetry Press Prose _QUOTE Screenplay Special | ||||||
|
||||||
agonia Recommended Reading
■ You are
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2021-03-27 | [This text should be read in romana] | Submited by Maria Elena Chindea Nu voi ara cu plug de lemn pământul Strămoșilor în pas de bou. Sămânța N-oi azvârli de orz și nici porumbul Nu l-oi sădi. De talpă îmi lipește Țărână și de umeri colbul gliei Și ochii mei sunt tulburi de nisipul Adus de vânt. Dar sufletul mi-e slobod. Dar sufletul îmi cere tot mai aprig Adânca brazdă-a mărilor. Pe buze Cu sarea spumei albe, cu amara Înțelepciune a valului voi merge. Voi semăna pământul până-n zare, Cădelnițând pe holde vorbe grele De legănări de ape și de stepe Vuiri de valuri. Voi lega strălimpeziri Comori de matostate și smarande, Iar peste ele norii, vechi vântrele Deie foarte vechi corăbii către țărmul Helladelor. Și voi suna din scoică Scobită ca din tulnicul de munte, Când păcurarii își adună turma De prin ce-a răzlețit pe culmi departe, Sirenele să vina și tritonii Și zeii mărilor cu ochii încă Păienjeniți de somnul lor prin ape, Încremenind legendele în blocuri Tremurătoare. Voinicește, singur Voi trage-un chiot până-n zarea lumii Și desfăcută de mătasea verde A valului se va sui vicleana Ca marea, Afrodită pentru care Zadarnic ar cu dorul meu întinderi De vis deșert... Și-n răsărit deodată, De nechezat de soare ros pe mare, Mă va fura cvadrigele ce crește Furtuna măsurată a luminii, Învolburând în aur armăsarii Înaripați, struniți de zeu în liră.
|
||||||||
Home of Literature, Poetry and Culture. Write and enjoy articles, essays, prose, classic poetry and contests. | |||||||||
Reproduction of any materials without our permission is strictly prohibited.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Privacy and publication policy