Dincolo de ură, dincolo de noapte,
Dincolo de patimi, dincolo de zi,
Eu te rog femeie, de pe-un pat de moarte
Să-mi oferi mirajul de-a ne mai iubi

În peregrinarea noastră printre datini,
Ne ajunge pala ultimei făclii,
A iubirii noastre lungă cât toţi anii
Ce se sting în ceaţa satelor pustii

Ultima ninsoare ne va fi răsplata,
C-am trăit departe, printre cerbi cărunţi,
Vulturii de pradă ne vor scrie soarta
Petrecută-n taina stânelor din munţi

Eu cât sunt pe moarte, tu să fii plecată,
Să-mi aduci din lume nişte doctorii,
Că-ntre certitudini şi prejudecată
Suntem muribunzii marilor iubiri

În dementa noastră izolare surdă,
Omenirea toată vrea a mai zări,
Singura iubire ce a vrut să ardă
Când răsare Steaua de la miazăzi

De o fi să vină peste noi năpasta,
Când va fi să cadă ultimul cocor,
Tu să-mi spui femeie, cât din lumea asta
Fuse lumea noastră şi cât lumea lor?

Şi de se mai poate, drept în faţa Porţii,
Unde-aşteaptă sfinţii ultimul prohod,
Vreau s-aud colindul, înaintea morţii,
Merelor de aur care dau în rod !...