Iubito...
privesc străzile de prin acest oraș să văd ce a mai rămas din el,
și în afară de câteva borduri și un semafor stricat –
până și gândurile noastre...
departe au plecat.

Iubito...
acum...
terasele din centru sunt aproape goale,
doar un pian se mai aude,
versul încă doare...
a plecat să ducă gunoiul, să cumpere o pâine și ceva lapte,
având trupul gol...
puțin dezbrăcat,
poate cu ceva păcate.

Iubito...
te rog...
nu te preface că nu știi,
când totul s-a întâmplat prin nopțile-mi pustii,
când eram un anotimp, sau poate două, sau poate trei...
sau poate chiar un sărut...
pe care încă îl mai vrei.

Iubito...
acum...
sunt doar un zid,
doar prin timpul tău...
puțin lichid.