Mai mult nici n-am pretins să fiu,
La nimeni.
Căci am băgat cuierele în stor,
Diformele cămăşi în rând le-am spus
S-aşeze căpiate ruginite.
Mai dau ÅŸi-acum mirosul strombilor
Deoparte, căutător de zor.
Mă-nclin, salutul meu mai vechi,
Zâmbesc, dar nu ştiu, cui!
Sunt peste tot şi nicăieri,
Ca o nălucă în puteri.
Mai dau un sentiment nocturn,
Pe unul visului frumos,
Al dragostei mieros safir,
Pe culmea lanurilor pline de maci,
Zâmbesc gândind la ea,
Mă retrag.
ÃŽn mine nu-i nimic acum
Sunt gol, chiar mă resimt.
Făcând efort să vreau,
Să chem un ajutor meschin,
Neutru să mă-ncingă,
Al durerii oblojească fin,
Dar am greşit, mă culc la loc,
Tot căutând mireasa fugăreaţă,
ÃŽn zori.