în fiecare dimineață
de septembrie
mă trezea gândul că anul acesta școala va fi ceva neplăcut
un fel de avanpremieră pentru tinerețea sumbră
precum o călătorie solitară
din cauza aerului comunist al blocurilor ce nu lăsau soarele să pătrundă

și care îmi strica stomacul
ori de câte ori undeva pornea telejurnalul
de seară
mă vedeam în curtea plină cu elevi inconștienți
de rolul lor
în societatea care nu lăsa niciun pic de îndoială

hotărât lucru tata nu făcuse pușcărie
degeaba
la sârbi se auzeau refrene interzise pe șantierele patriei
cei cu a șasea specială râdeau să ne convingă de zădărnicia conceptului
ajutor reciproc
inutil priviți spre cer
bunul samaritean nu este aici iar americanii au treabă
în vietnam
mă întrebam dacă armata și-ar bate capul să pronunțe corect
mobutu sese seko kuku ngbendu wa za bang
pentru simplu motiv că respectivul nu ar fi avut ce căuta
acolo
câtă vreme socialista românie era
mai
la îndemână
îmi era să chiulesc
de
la practică
mirosul de strunguri forjate la maxim
sau
priveliștea halatelor purtate cu aroganță de către tovarășii puși să vegheze
buna desfășurare a procesului muncii din care ființa mea
refuza să facă parte
mă obliga să mă răsucesc de plăcere în pat
convins că
luna în conjuncție cu saturn într-un semn
de pământ
face persoanele extrem de melancolice în așa fel încât cred că au viziuni

muma mă ducea pe drumul spre via neculeasă
la fiecare început de septembrie
se culca cu urechea la pământ o întrebam gata să mă îndrăgostesc
de prima zi de duminică în care nu aveam cursuri
ce faci
ascult
lumea

de
dincolo