luciditatea e un compozit bizar lumina stinsă storurile trase tu
utopii marginale decupau pori degete buze uscate
voiam cuvinte nu aer lumea suferea

ne era teamă că vom fi fericiţi inima nu mai durea simbolic
sângele se împiedica în piept şi fără să mai batem
intram în tristeţe ca într-o odaie